va ofera o larga gama de servicii:
.
I. SERVICII PE CARE LE PUTEM OFERI
SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
1. Asistenţă de specialitate pentru elaborarea
programelor şi normelor interne de protecţie, a datelor şi informaţiilor
confidenţiale sau care nu pot fi date publicităţii.
2. Efectuarea de investigaţii complexe, asupra unor persoane ce urmează a fi
angajate de către beneficiar.
3. Verificări privind loialitatea şi corectitudinea angajaţilor sub raportul:
- īndeplinirii sarcinilor profesionale;
- modului īn care respectă secretul profesional, acţionează pentru promovarea
interesului firmei şi este loial acesteia.
4. Verificări cu privire la viitorii sau actualii parteneri de afaceri sub
raportul:
- bonităţii şi solvabilităţii acestora;
- seriozităţii şi corectitudinii pe timpul derulării contractelor;
- manoperelor frauduloase, intenţiilor sau operaţiunilor de īnstrăinare a
anumitor bunuri ce fac parte din patrimoniul societăţii comerciale;
- neonorării obligaţiilor contractuale asumate şi concurenţei neloiale.
5. Protejarea unor proiecte de investiţii, inovaţii, lucrări de specialitate,
pānă la stadiul omologării/brevetării, respectiv al recunoaşterii dreptului de
autor/inventator.
6. Identificarea unor eventuale persoane care iniţiază, pregătesc sau săvārşesc
acte ce pot aduce prejudicii deosebit de grave intereselor societăţii comerciale.
7. Depistarea de bunuri ce fac obiectul unor litigii de natură civilă/penală
īnstrăinate sau ascunse, īn scopul prejudicierii beneficiarului.
8. Control şi verificări de specialitate.
II. SERVICII PE CARE LE PUTEM OFERI PERSOANELOR FIZICE
1. Investigaţii complexe, asupra unor aspecte de
ordin personal sau familial privind:
- conduita şi moralitatea publică a viitorului/actualului, soţ/soţie, ginere/noră;
- situaţia patrimonială a viitorului/actualului, soţ/soţie, precum şi litigiile
patrimoniale īn caz de divorţ;
- situaţia copiilor ce urmează a fi īnfiaţi şi a mediului familial din care
provin aceştia;
- comportamentul, anturajul şi preocupările ascunse ale copiilor.
2. Verificări cu privire la persoane dispărute de la domiciliu.
3. Identificarea sau regăsirea unor rude ori persoane apropiate, despre care
solicitantul nu mai cunoştea nimic de foarte mult timp.
4. Depistarea de bunuri īnstrăinate sau ascunse de către un terţ īn scopul
prejudicierii intereselor patrimoniale ale solicitantului.
5. Identificarea unor persoane, care recurg la şantaj sau ameninţări.
6. Obţinerea de documente īn vederea stabilirii:
- filiaţiei, cānd solicitantul nu-şi cunoaşte părinţii;
- gradului de rudenie;
- drepturilor şi obligaţiilor īn participarea la masa succesorală;
- investiţiilor realizate cu privire la un anumit bun mobil sau imobil ce
reprezintă subiectul unui litigiu;
- documentelor care să fie folosite īn instanţă, pentru declararea
judecătorească a dispariţiei/morţii unei persoane, īn vederea deschiderii
succesiunii şi stingerii obligaţiilor către creditori;
- altor activităţi ce nu contravin legii penale şi nu sunt de competenţa
exclusivă a organelor specializate de stat.
Īntrucāt deviza noastră este:
“Profesionalism şi discreţie cu detectivii LION”
S.C. LION TRUST INVESTIGATIONS S.R.L. asigură beneficiarii de:
- disponibilitate imediată īn preluarea cazurilor;
- servicii de cea mai bună calitate cu profesionişti consacraţi;
- respectarea legii, discreţie totală şi garantarea confidenţialităţii;
- preţuri rezonabile şi acordarea unor discount-uri clienţilor fideli.
La stabilirea tarifelor societatea noastră va avea īn vedere complexitatea şi
durata contractului, preţurile putānd fi negociate. Plata serviciilor se face īn
lei (RON) cu un avans de 30% la semnarea contractului, restul urmānd a fi
achitat la finalizarea cazului şi prezentarea rezultatelor către beneficiar.
Asigurāndu-vă de īntreaga noastră consideraţie, răspunsul dumneavoastră la
această ofertă ne onorează iar opţiunea pe care o veţi avea pentru serviciile
menţionate īn ofertă, va fi tratată de către S.C. LION TRUST INVESTIGATIONS
S.R.L. cu seriozitate şi profesionalism.